Acţiunile companiilor chineze au început să îşi revină joi după pierderile din ultimele zile, informează MarketWatch.
Indicele Shanghai Composite este în urcare cu 5,76%, după ce a fluctuat între creştere şi scădere la începutul tranzacţiilor. Indicele bursei din Shenzhen creşte cu 3,76%. Ambii indici au pierdut circa o treime din valoare în ultima lună.
La Hong Kong, indicele Hang Seng, care a înregistrat miercuri cea mai slabă evoluţie de după criza financiară mondială, este în creştere cu 4,02%. Un indice compozit al companiilor chineze listate la Hong Kong, HSCEI, avansează cu 3,6%.
„Piaţa dă semne de stabilizare întrucât autoritatea de reglementare a venit în sprijinul companiilor cu capitalizare mică, relaxând criza de lichiditate, ceea ce a dat încredere investitorilor”, a declarat Tang Yonggang, analist la Shenyin Wanguo Securities.
Bloomberg scria miercuri despre prăbușirea bursei din China, explicând că indicele de referinţă al bursei s-a prăbuşit la minimul ultimelor trei luni.
Potrivit sursei citate, indicele Shanghai Composite a încheiat miercuri dimineaţă cu o scădere de 3,9 puncte procentuale, după ce la un momentdat se prăbuşise cu 8,2%, cea mai abruptă
scădere din 2007.