Acționarii Nuclearelectrica au aprobat eliminarea chinezilor din proiectul de construire a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Publicat: 12 06. 2020, 20:00
Foto: Centrala de la Cernavodă (sursă: Facebook)

Acționarii Nuclearelectrica (SNN) au aprobat în ședința AGA de vineri încetarea negocierilor cu compania chineză China General Nuclear Power Corporation pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, așa cum a solicitat Ministerul Economiei.

Deciziile acționarilor Nuclearelectrica

Potrivit unui comunicat de presă al BVB, AGA a decis următoarele:

Abrogarea Strategiei de continuare a Proiectului Unitățile 3 și 4 Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori (2014) precum și a Strategiei revizuite de continuare a Proiectului Unitățile 3 și 4 Cernavodă prin organizarea unei proceduri de selectare de investitori (2018).

Mandatarea Consiliului de Administratie al SNN să inițieze procedurile/demersurile/actiunile privind încetarea negocierilor cu CGN, precum și încetarea efectelor juridice (prin acordul partilor, denuntare etc) a urmatoarelor documente: “Memorandumul de Intelegere privind dezvoltarea, construirea, operarea și dezafectarea Unitatilor 3 și 4 de la CNE Cernavoda (MoU), și respectiv a (ii) Acordului Investitorilor în forma preliminară.”

Mandatarea Consiliului de Administratie al SNN de a iniția demersurile necesare pentru analiza și cristalizarea opțiunilor strategice privind constructia de noi capacități de producție de energie electrica din surse nucleare.

Ministerul Economiei a solicitat oficial Nuclearelectrica eliminarea chinezilor din proiectele de la Cernavodă

Ministerul Economiei a solicitat oficial Nuclearelectrica, companie în care este acționar majoritar, să rupă relațiile cu gigantul chinez de stat China General Nuclear Power, care avea rol de partener în proiectul pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala din Cernavodă.

China General Nuclear Power a fost trecută de administrația Trump, în 2019, pe „lista neagră” a companiilor care ar acționa „împotriva securității naționale și a intereselor de politică externă ale SUA”. Documentul era publicat de Biroul de Industrie și Securitate al Departamentului american de comerț, în 14 august, cu aproximativ o săptămână înainte ca președintele SUA să primească vizita lui Klaus Iohannis, a doua în mandatul petrecut la Casa Albă.