Producătorul de aluminiu Alro Slatina se va închide de tot până în luna mai a anului viitor, a afirmat, vineri, Constantin Popescu, preşedintele sindicatului Aluministul, anunță Economica.
Peste 100 de sindicalişti din cadrul companiei au pichetat vineri sediul Ministerului Energiei, cerând demisia ministrului de resort, Virgil Popescu, pe care îl consideră vinovat pentru situaţia fabricii.
„Am fost anunţaţi că Alro se va închide de tot până în luna mai.
Am avut discuţii cu acţionariatul şi ne-au spus că nu sunt variante. Sunt 2.200 de angajaţi acum la Alro, toţi vor intra în şomaj. Probabil vom ajunge asistaţi social cu toţii”, a spus Popescu.
El a precizat că în acest moment la Alro mai funcţionează doar două hale de electroliză din cinci, hale care se vor închide şi ele, pentru că preţul energiei, materie primă pentru producerea aluminiului, a crescut foarte mult.
Aceasta după ce Alum Tulcea, o altă fabrică din grup, a fost închisă recent.
„Traderii cumpără energia cu 700 de lei MWh şi o vând cu 5.000 de lei. Este o situaţie fără precedent, iar ministrul întâi ne spune că preţul scade, apoi că se plafonează, apoi se încurcă în acte, cum putem depăşi problema aşa?”, s-a întrebat liderul sindical.
La rândul său, Dănuţ Onică, preşedintele Federaţiei Sindicale Metarom, a acuzat Guvernul că minte populaţia că la iarnă va fi bine, că avem stocuri de gaze, iar în realitate lucrurile nu stau deloc aşa.
„Mergem din ce în ce mai rău.
Ministrul Energiei nu înţelege că noi nu vrem să fim asistaţi, vrem să muncim, să avem locuri de muncă, să ne putem duce copiii la şcoală, să ne putem susţine pensionarii.
Ne-am adunat azi aici pentru că nu s-a rezolvat nimic, din contră, este şi mai rău. Nu înţeleg de ce domnul ministru vine cu poveşti că vom trece iarna. Au venit cu măsuri care nu ne-au scos din impas, ci ne-au băgat mai tare în impas.
Ne vând gogoşi la televizor, noi ne uităm, ne culcăm şi totul e bine. A doua zi, care mai merge la muncă, bine, care nu, nu, asta e. Atât îi interesează pe ei, să votăm din patru în patru ani”, a spus Onică.
Sindicaliştii au strigat „Demisia!”, au suflat în vuvuzele şi au bătut în butoaie. Ei au afişat pancarte cu poza ministrului, pe care au scris „Vinovat pentru dezastrul din energie”, „Demisia!”, „Virgil Popescu reprezintă mafia din energie” şi alte bannere cu „Alooo, DNA, dormiţi?”, „Vrem să muncim, nu să cerşim energie!”, „Muncitor, nu sclav”, „Vrem curent şi gaz la preţ reglementat”.
Virgil Popescu se află vineri la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor Energiei din UE unde se decid măsurile ce vor fi luate în statele europene pentru a proteja populaţia şi economia de creşterile-record de preţuri la energie în pragul iernii.