2023, un an și mai scump. Legumele românești, preț dublu față de 2022 / Agricultorii vor primi subvenții din partea Guvernului

Publicat: 08 01. 2023, 11:38
Sursa Foto: Freepik/ gpointstudio

Anul 2022 a fost marcat de numeroase scumpiri în diferite sectoare de activitate. Românii le-au resimțit din plin la nivelul buzunarului, iar anul 2023 se anunță a fi și mai scump.

Vești proaste vin la început de 2023, deoarece legumele românești își vor dubla prețul față de anul precedent.

Vremea bună de afară și temperaturile ridicate au făcut ca producția agricultorilor să fie una bogată la început de an, așa că aceștia preconizează că în doar câteva săptămâni vom putea face salată cu legume proaspete. Chiar și așa, prețurile în piețe și magazine vor fi mai mari decât am fost obișnuiți până acum.

Legumele românești, preț dublu față de 2022

Ceapa verde, ridichiile şi salata vor costa aproape dublu faţă de anul trecut, potrivit observatornews.ro.

„O să întâmpinăm anumite probleme cu dăunătorii care nu au murit că nu a fost îngheţ, nu am avut zăpadă cu irigarea la solarii. Şi la noi sunt cheltuieli foarte mari. Cu îngrăşământ, cu seminţe, cu folie, cu toată investiţia care este. Am cumpărat seminţele dublu faţă de acum un an. Turba s-a scumpit iar. La un palet de turbă acum un an am dat 15 milioane, acum este 20 de milioane”, a explicat Sorin Cristea, legumicultor.

Ridichiile vor fi și ele mai scumpe decât anul trecut: „O să fie mai scumpe ca anul trecut pentru că e investiţia mai mare. Undeva la 20-25%”, a mai spus acesta.

Ministerul Agriculturii va urmări și anul acesta să stimuleze producţia în sere, însă va investi mai puțini bani.

Guvernul va aloca o subvenție de 3.000 de euro pentru cei care cultivă roșii, suma fiind distibuită pentru o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi

Cei care cultivă roșii, spre exemplu, vor primi de la Guvern o subvenţie de 3.000 de euro pentru o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi. Anul trecut suma a fost cu 1.000 de euro mai mare.