119 km de cale ferată vor fi modernizați, în cadrul eforturilor CFR de a-și diminua întârzierile în gări

Publicat: 07 02. 2022, 14:56
Sursa Foto: Pixabay

CFR SA a anunțat câstigătorul licitației care va realiza studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru modernizarea căii ferate dintre Apahida și Ilva Mică.

Între cele două stații, media vitezei trenurilor rapide este doar 55 km/h, iar trenurile regio au o viteză medie de doar 40km/h.

După modernizarea căii ferate, între cele două localități, trenurile suficient de capabile vor putea circula și cu 160 km/h.

Oferta câștigătoare este de aproape 30 de milioane de lei, care vor fi bugetați în cadrul proiectului cu termen de întocmire al studiului de fezabilitate de 23 de luni.

Comunicatul CFR

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea Egis România – Egis Rail SA – Italrom Inginerie Internațională SRL câştigătoarea procedurii de licitaţie publică pentru realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesar modernizării liniei de cale ferată Apahida – Ilva Mică (subsecțiunea I a tronsonului Apahida – Suceava), cu o ofertă financiară în valoare de 29.677.400,00 lei fără TVA.

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecțiunea I Apahida – Ilva Mică, în lungime de 119 km, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice, în vederea creşterii vitezei maxime de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători, respectiv 120 km/h pentru trenurile de marfă.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), şi de la Bugetul de Stat, iar termenul de întocmire a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic este de 23 luni”.

Obiectivele contractului

CFR indică 4 obiective ale contractului:

  • Creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe subsecțiunea analizată și pe întreaga secțiune Apahida – Suceava.
  • Îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu cerințele europene.
  • Creșterea volumului de mărfuri transporte la nivel intern și internațional.
  • Creșterea numărului de călători, inclusiv creșterea numărului de turiști.