Greenpeace: „România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”

Greenpeace: „România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”
Foto: nuclearelectrica.ro

Greenpeace critică proiectul privind implementarea noii tehnologii nucleare pe baza acordului încheiat între România și SUA. Organizația atrage atenția că România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate.

Criticile aduse de Greenpeace

“Preşedintele Klaus Iohannis continuă, pas cu pas, să compromită prezenţa României la evenimentul climatic COP26 din Glasgow. Ieri (marţi n.r) şi-a exprimat susţinerea pentru noi capacităţi nucleare în România până în 2028, după ce cu doar câteva ore mai devreme era promotor al tehnologiilor verzi. Ne referim la “noile” tehnologii nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), încă neautorizate în Europa. Niciun reactor nuclear de acest tip nu a fost construit, nici în SUA, nici într-o altă ţară din lume. Prin urmare, România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”, susţin reprezentanţii organizaţiei.

Potrivit acestora, “energia nucleară prezintă riscuri inacceptabile pentru mediu şi omenire, după cum ştim deja de la Cernobîl, Fukushima şi alte accidente nucleare care au distrus vieţi.”

Astfel, spun ei, dincolo de problema dezastrelor iminente şi a deşeurilor radioactive, energia nucleară este mult prea scumpă şi dificil de dezvoltat.

“În mod categoric, nu e o soluţie pentru criza climatică. Tehnologiile bazate pe energie regenerabilă sunt mature, au un preţ competitiv şi trebuie să fie prioritizate pe agenda politicienilor”, punctează Greenpeace.

Preşedintele Iohannis ar trebui să ştie şi că românii nu îşi doresc centrale nucleare noi, consideră reprezentanţii organizaţiei de mediu.

“Un sondaj al YouGov publicat în octombrie arată că 66% dintre români nu vor ca o centrală nucleară să se construiască în vecinătatea lor. În acelaşi timp, sprijinul cetăţenilor pentru energia verde este la cote foarte înalte în România.(…) De ce am risca să trăim încă un dezastru nuclear, când suntem şi azi martorii nenorocirilor lăsate în urmă de acestea?”, se mai precizează în comunicat.

Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în peste 50 de ţări din întreaga lume, care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea. Pentru a-şi păstra independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne, partide politice sau companii, ci se bazează mai ales pe contribuţii de la persoane fizice.

Implementarea reactoarelor modulare mici (SMR)

România în parteneriat cu SUA vor colabora pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR), conform anunțului făcut marți de președinții celor două țări, Klaus Iohannis și Joe Biden.

„Președintele SUA Joe Biden și Președintele României Klaus Iohannis vor face astăzi un anunț important pentru viitorul energiei din țara noastră! România în parteneriat cu SUA vor colabora pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR). Cea mai recentă tehnologie nucleară civilă din Europa va fi în România. Pe lângă energie curată, prin intermediul acestui parteneriat se vor crea zeci de mii de locuri de muncă în SUA și în România. Mâine (miercuri, n.r.) voi pleca pentru a participa la COP26, iar joi alături de Secretarul american al Energiei, Jennifer Granholm, vom finaliza acordul anunțat de cei doi șefi de stat”, a scris oficialul, marți seară, pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`