Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a dezvăluit joi, 28 decembrie, primul său vehicul electric. De asemenea, acesta a anunțat prompt că dorește să devină unul dintre primii cinci producători auto din lume, informează Reuters.
Sedanul, denumit SU7 cu prescurtarea SU pentru Speed Ultra, este un model foarte așteptat pe care șeful executivului Lei Jun l-a promovat ca având o tehnologie „super-motor electric” capabil să ofere viteze de accelerație mai rapide decât mașinile Tesla și vehiculele electrice Porsche.
Însă mașina, care va fi pusă în vânzare în câteva luni, își face debutul într-un moment în care piața auto din China – cea mai mare din lume – se luptă cu supracapacităţi de producţie şi încetinirea cererii, care au alimentat un război puternic al prețurilor.
Chiar și așa, acest aspect nu l-a împiedicat pe directorul executiv al Xiaomi, Lei Jun, să-și contureze mari ambiții.
„Lucrând din greu în următorii 15 până la 20 de ani, vom deveni unul dintre cei mai mari 5 producători de automobile din lume, străduindu-ne să ridicăm industria automobilelor din China”, a susținut acesta la prezentare.
Mii de ingineri au fost implicaţi în dezvoltarea sedanului SU7, iar investiţiile în acest proiect au depăşit 1,4 miliarde de dolari.
Prin acest produs, gigantul chinez din domeniul tehnologiei vrea să cucerească o cotă importantă din piaţa automobilelor electrice şi să concureze cu liderul Tesla.
„Xiaomi este un brand de electronice de larg consacrat, cu sute de milioane de „Mi Fans” sau membri ai ecosistemului său de dispozitive inteligente”, a declarat Bill Russo, CEO al companiei de consultanță Automobility din Shanghai.