Veşti bune pentru şoferi: Se circulă din nou pe autostrada dintre Sibiu şi Orăştie
Veşti bune pentru şoferi. De duminică, se circulă din nou pe autostrada dintre Sibiu şi Orăştie, informează B1 TV. Angajaţii CNADNR au lucrat fără oprire în ultimele luni pentru a redeschide circulația pe autostradă.
După un an, o lună şi două zile autostrada Sibiu-Orăştie s-a redeschis. Șoseaua a fost demolată pe lotul 3, între Sălişte şi Cunţa.
100 de muncitori ai CNADNR au lucrat aproape neîntrerup timp de 45 de zile pentru a putea face posibila redeschiderea lotului 3 al autostrăzii.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat închiderea acestui segment al șoselei în septembrie anul trecut.
Decizia a venit după ce autostrada s-a surpat la mai puţin de un an de la inaugurare. Drumul fusese lansat cu mare fast de fostul premier Victor Ponta cu o zi înainte de al doilea tur prezidenţial din 2014.