Vânzările Dacia în UE au crescut cu 19%, în primele patru luni ale anului, peste Kia, Seat și Volvo

Vânzările Dacia în UE au crescut cu 19%, în primele patru luni ale anului, peste Kia, Seat și Volvo

Statisticile Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile arată că vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în aprilie un avans de 23,9% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,5%, de la 3,1% în perioada similară din 2017.

În primul trimestru, creşterea, în Uniunea Europeană, a fost de 18,5%, faţă de primul trimestru din 2017, Dacia ajungând la 172.787 maşini înmatriculate, în primele patru luni din 2018.

Astfel, Dacia reuşeşte să depăşească constructori mari precum Kia (171.224) , Seat (157.419) sau Volvo (100.138).

Totodată, înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat luna trecută la 46.623 de unităţi, în creştere faţă de aprilie 2017 (37.615 vehicule), scrie economica.net.

Datele statistice sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`