Dacia are parte de vânzări bune în Germania, unde înmatriculările de autoturisme au crescut, în primul semestru, cu 8,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unei scăderii a pieței locale auto.
Alături de Dacia, alte şapte mărci au înregistrat creşteri în acest interval, dintr-un total de 33 de mărci analizate, potrivit datelor oficiului pentru înmatriculări auto german KBA.
Astfel, înmatriculările Jaguar au crescut cu 35%, la 2.236 unităţi, Seat a avansat cu 30%, la 41.359 unităţi, iar Land Rover cu 21%, la 6.912 unităţi. Creşteri inferioare Dacia au consemnat Subaru – 5,4%, la 4.737 unităţi, KIA – 4,8%, la 29.041 unităţi, Porsche – 3%, la 11.849 unităţi, şi Mazda – 2,7%, la 23.329 unităţi.
Cota de piaţă a Dacia s-a situat în primele şase luni la 1,6%, scrie Mediafax.
Vânzările Renault, grup care deţine Dacia, au scăzut cu 12,3% în intervalul analizat, la 48.911 unităţi. În luna iunie, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au urcat cu 5,3%, la 4.679 unităţi, echivalentul unei cote de piaţă de 1,7%. Piaţa germană a scăzut în iunie cu 4,7%, la 282.913 unităţi.
Alături de Dacia, alte 12 mărci au înregistrat creşteri în iunie, inclusiv Volkswagen, liderul pieţei cu aproape 22% din vânzări atât în iunie, cât şi în primul semestru.
Înmatriculările Volkswagen au crescut cu 1,6% în luna iunie, la 61.251 unităţi în iunie, dar la semestru se menţin încă pe scădere, cu 9%, la 324.948 unităţi.