Urmărire ca-n filme pe o autostradă din Austria.
Un român în vârstă de 23 de ani a plecat din Germania, din orașulSchongau (landul Bavaria) cu mașina șefului său, pe care o furase. Aflat sub puternica influență a băuturilor alcoolice, mai mulți șoferi din trafic au observat manevrele necontrolate ale acestuia, care ajunsese până laSeewalchen și se îndrepta către orașul Mondsee (Austria Superioară), conform ziarulromanesc.de.
Două mașini de poliție dinGrödig au început să-l urmărească, însă românul nu s-a dat bătut. Pentru a-l forța să oprească, polițiștii au blocat drumul cu cele două vehicule. În loc să oprească, românul s-a lovit de una dintre mașini, împingând-o în parapetul de la marginea șoselei.
Cele două mașini au fost puternic avariateîn urma impactului, însă din fericire, nu a fost nimeni rănit.
Românul a fost reținut pe loc.