Uniunea Europeană a luat decizia de a nu mai reduce emisiile de dioxid de carbon ale maşinilor cu 40%, ci cu 37,5% până în anul 2030, relatează Deuche Welle.
Compromisul a fost făcut cu industria auto a statelor membre UE după mai multe luni de dezbateri pe această temă. Pe de o parte, țări cu industrii auto puternice – precum Germania – doreau o reducere de doar 30% a emisiilor. De altfel, Asociaţia Industriei Automotive Germane a descris pragul anterior, de 40%, drept „nerealist”, „restrictiv”şi că „regulamentul cere prea mult în timp ce oferă prea puţin”.
De cealaltă parte însă, țări precum Olanda sau Danemarca – țări în care deplasarea cu bicicleta este foarte răspândit– au dorit o reducere mai mare a emisiilor.
Producătorii de automobile europeni vor avea, astfel, la dispoziţie mai puțin de 12 ani pentru a contribui la o reducere a emisiilor maşinilor cu 37,5%. Acest lucru le va forţa să ofere spre vânzare mai multe maşini cu emisii mici (sau cu emisii zero) şi mai puţine maşini pe benzină sau cu motoare diesel.
„Cu această legislaţie, am stabilit ţintele şi stimulentele corespunzătoare pentru a reduce emisiile din sectorul transportului”, a precizat Miguel Arias Canete, Comisarul european responsabil pentru politici climatice și energie.