S-a urcat beat la volan şi a dat-o în bară. Sau, mai bine spus, a dat bara în el. Ameţit bine de aburii alcoolului, 1,14 la mie, cât a arătat aparatul etilotest, un bărbat din Brăila a intrat cu maşina, în plin, în refugiul unei staţii de tramvai din oraş. O bară metalică a intrat, pur şi simplu, în autoturism, informează B1 TV.
La un pas de comă alcoolică, bărbatul a pierdut controlul maşinii şi s-a "înfipt" în refugiul staţiei de tramvai. Bara metalică din balustrada staţiei de tramvai a străpuns autoturismul pe partea dreaptă, prin parbriz, și a ieșit prin geam. Norocul a făcut ca șoferul să fie singur în mașină, altfel bara metalică ar fi putut produce o tragedie.
Şi tot din fericire, nu era nimeni în staţie atunci când a avut loc accidentul.
Nici şoferul nu a păţit nimic grav, câteva zgârieturi, însă a fost din cale afară de nervos.
Şoferul a fost dus la spital pentru a i se recolta probe biologice. S-a ales şi cu dosar penal.
Un șofer care s-a urcat beat la volant a dat-o în bară, la propriu: Bărbatul a intrat cu mașina în refugiul unei staţii de tramvai, iar o bară metalică i-a străpuns autoturismul
#DIRECT_ONE_jdvc7o#