Tushek Renovatio T500 – supercar-ul slovacilor. Accelerează de la 0 – 100 km/h în 3,7 secunde (VIDEO)

Foto: Performancedrive.com

Deoamdată românii nu se pot lăuda peste hotare decât cu succesul răsunător al Daciilor Logan / Duster / Sandero. Dar, Tushek Supercars, o companie mică din Slovacia, a decis să intre pe un alt teritoriu, cel al agresivității auto, pentru care sunt deja renumiți. Tushek Supercars tocmai a prezentat cea mai nouă creație a sa, denumită Tushek Renovatio T500. După cum se vede din imagini, are un design dramatic, ajutat de un motor Audi V8 și o structură ușoară.

Puterea bolidului cu o formă agresivă și ciudată în același timp vine de la motorul împrumutat de la Audi RS4, un V8 aspirat natural care produce 331 kW și un cuplu de 428Nm. Transmisia este manuală, cu șase trepte.

Tushek Renovatio T500 cântărește doar 1133 kg mulțumită șasiului special din tuburi de oțel și a învelișului din fibră de carbon, scrie Performancedrive.com. Prin urmare, oferă un bun raport greutate-putere, cu o accelerație de la 0-100 km/h în 3.7 secunde și o viteză maximă de 310 km/h.

Discurile de frână ale lui T500 măsoară 390 mm, fiind presate de șase pistoane, iar în partea din spate discurile măsoară 370 mm, acestea fiind apăsate de patru pistoane.

The T500 are la bază kit car-ul K1 Engineering conceput de Honda și e mai mult decât o mașină sport – la interior oferă navigație prin satelit, piele Alcantara, aer condiționat, până și conectivitate Bluetooth și o cameră video posterioară, oferită opțional. Suspensiile lui T500 sunt complet ajustabile iar jantele sale din aliaj ușor măsoară 19 inch.

Tushek Supercars speră că mașina va debuta la prestigiosul show Top Marques Monaco, care va avea loc din 19 aprilie.

Tushek sports car – Renovatio T500

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_17106').select();" id="embed_text_17106" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`