Traficul pe Transfăgărăşan va fi oprit marţi pentru detonarea unor bolovani: Vezi rute ocolitoare

Traficul pe Transfăgărăşan va fi oprit marţi pentru detonarea unor bolovani: Vezi rute ocolitoare

Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan, în comuna Arefu, judeţul Argeş, va fi oprit marţi, timp de opt ore, pentru detonarea unor bolovani, anunță CNADNR, într-un comunicat de presă.

„În data de 16 octombrie 2012, în intervalul orar 07:00 – 15:00, se va închide circulaţia rutieră pe DN 7C – Transfăgărăşan, pe sectorul cuprins între km 69+500 – km 70+800, în comuna Arefu, judeţul Argeş. Închiderea circulaţiei este necesară pentru operaţiunea de detonare a bolovanilor de pe versantul de pe partea dreaptă a drumului naţional, spre Bâlea Lac, în zona km 70+100”, se arată în comunicat.

CNADNR informează că pentru autovehiculele cu masă totală sub 3,5 tone există o rută ocolitoare din DN 7C, pe DJ 704, apoi intrarea pe DN 7C, la km 90+500.

„Accesul autovehiculelor mai grele de 3,5 tone este interzis pe sectorul de drum menţionat”, se mai arată în comunicat.

Duminică, traficul rutier pe DN7C – Transfăgărăşan s-a desfăşurat îngreunat, alternativ pe un singur sens, între uzina de apă şi Barajul Vidraru, în judeţul Argeş, după ce, din cauza ploii, pe carosabil au ajuns aluviuni de pe versanţi. După aproximativ două ore, timp în care drumarii au acţionat pentru îndepărtarea aluviunilor de pe carosabil, traficul rutier a revenit la normal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`