Trafic îngreunat la Vama Sculeni. Sute de șoferi din România au stat cu orele în coloană

Publicat: 02 08. 2015, 19:52

Traficul din Vama Sculeni a fost îngreunat, sute de mașini stând cu orele în coloană, informează publika.md.

Reprezentanţii Serviciului Vamal susţin că fluxul de maşini este mai mare joi şi vineri, pe sensul de intrare în ţară, în vreme ce pe cel de la ieșire, traficul este lejer.

Presa scrie că șoferii de peste Prut vin deseori în Moldova să facă plinul mașinilor, pentru că sunt preţuri mai mici la pompă.