Tesla recheamă în service peste 1,6 milioane de maşini electrice. Ce probleme au descoperit autoritățile din Beijing

Publicat: 05 01. 2024, 13:05
Sursa Foto: Unsplash.com

Tesla recheamă în service peste 1,6 milioane de vehicule electrice în China, a transmis vineri autoritatea de reglementare de la Beijing, marcând o nouă lovitură pentru producătorul auto american, asta la câteva zile după ce a fost depășit în vânzările de vehicule electrice de compania chineză BYD, informează barrons.com.

Tesla recheamă în service 1,6 milioane de vehicule în China

Rechemarea, declanșată de descoperirea unor probleme cu funcțiile de conducere asistată și sistemele de blocare a ușilor, va fi efectuată prin actualizări de la distanță prin aer (OTA) ale software-ului mașinilor.

„Din acest moment, vor fi rechemate la service un număr total de 1.610.105 vehicule electrice Model S, Model X şi Model 3 din import, şi Model 3 şi Model Y cu date de producție între 26 august 2014 și 20 decembrie 2023”, a declarat Administraţia de Stat pentru Reglementarea Pieţei într-un comunicat online.

Această defecțiune „crește riscul de coliziune cu vehiculul și ridică o problemă de siguranță”, potrivit autorității chineze de reglementare.

Rechemarea include, de asemenea, 7.538 de modele Tesla importate fabricate între 26 octombrie 2022 și 16 noiembrie 2023, despre care s-a constatat că au „o problemă cu comenzile logice de deblocare a ușii”.

În 2022, Tesla a rechemat aproape 128.000 de mașini în China din cauza unui defect al invertorului motorului din spate, iar luna trecută a inițiat o rechemare a peste două milioane de vehicule în Statele Unite și Canada din cauza riscurilor asociate cu sistemul de conducere asistată.