Tehnologia pare să nu mai aibă limite, scenele din filmele science-fiction începând deja să facă parte din viața noastră.
Un sistem care îți conectează creierul la mașină urmează să fie prezentat la CES 2018. Acesta e viitorul pe care o importantă companie auto japoneză îl vede pentru mașini autonome, iar un român conduce echipa de cercetare.
Un vicepreședinte Nissan a spus că oamenii, când se gândesc la mașini autonome, cred că șoferul n-are nicio treabă cu ce face automobilul. În fapt, ei vor să creeze un sistem care te conectează la mașină. Platforma Brain-to-Vehicle (B2V), pe care o vom vedea la CES 2018, face contrariul: citește gândurile șoferului (sau pasagerului) ca să facă din condus un act mai interesant și mai interactiv.
Nissan își propune să demonstreze la CES 2018 cum funcționează sistemul pe mașina concept IMx. Sistemul B2V, în forma de acum, interpretează semnalele cerebrale și le transmite pentru a controla accelerația, direcția sau frânarea, asta înainte ca șoferul să acționeze asupra mașinii. Timpul de citire este de la 0,2 secunde până la 0,5 secunde.
Cel responsabil de proiect este românul Lucian Gheorghe, cercetător senior de inovare în cadrul companiei japoneze.
Lucian Gheorghe are 40 de ani și un doctorat în tehnologia neurală, adică folosirea computerelor învățate să gândească așa cum gândește un om. Românul consideră că există viitor pentru condusul manual. „Plăcerea condusului este ceva ce noi oamenii n-ar trebui să pierdem. (Cu B2v, n.r.) simți fie că ești un șofer mai bun, fie că mașina răspunde mai bine la comenzi”, a declarat Gheorghe, citat de Bloomberg.
El folosește sistemul aproximativ un sfert de oră în fiecare zi când merge la muncă.