SUPERDacia cu ȘASE roţi: Prototipul poate fi folosit la ARAT, săpat, transport şi călătorie (FOTO)
Dacia cu şase roţi. Nu e o glumă: este vorba despre o invenţie a unui mecanic auto din Alba care a cheltuit cam 3.500 de euro pentru a o realiza, dar efortul a meritat din plin, scrie Autostrada.
Proprietarul poate să are câmpul cu maşina şi chiar să ajungă în locuri în care o altă maşină nu ar fi reuși vreodată!
Constructorul ei este Moise Davidaş un fost maistru mecanic, acum în vârstă de 75 de ani, din satul Ampoiţa, judeţul Alba. După pensionare, fiind obişnuit cu activitatea, pe lângă muncile câmpului şi ale gospodăriei, nu a renunţat la dragostea să pentru motoare. Iar pasiunea a fost atât de mare, încât a inventat un nou tip de maşină, pentru uzul populaţiei din zonă rurală. Acesta a adaptat autoturismul „Dacia” pe care îl avea pentru a putea fi folosit la arat, săpat, transport şi călătorie pe orice tip de teren.
Proiectul „Dacia-cu-şase roţi”a început în anul 1995. Pensionar fiind şi cu fonduri limitate i-a luat aproape 15 ani până când şi-a văzut visul cu ochii. A reuşit chiar să o şi înmatriculeze astfel încât să poată umbla cu maşina pe drumurile publice! Iar ani buni a folosit-o ca ”Dacia cu plug”.
Prototipul diferă de orice tip cunoscut de maşină: trenul de rulare permite întrebuinţarea aceluiaşi tip de anvelope (de autoturism „Dacia”) sau şenile de cauciuc, în funcţie de cerinţe. Datorită modificărilor, maşina are cea mai înaltă gardă la sol, fiind adaptată circulaţiei pe orice tip de teren, oricât ar fi de accidentat.
Concepţia trenului de rulare, reductoarele şi şasiul sunt 100% originale. Trenul de rulare este prevăzut cu patru roţi în spate şi două în faţă. Maşina mai are o a şaptea roată, de asemenea originală, care reprezintă un al treilea sistem de frânare (sistem de cremalieră), necesar în caz de avarii, la munte, pe teren acoperit cu polei sau zăpadă.