Suedia: 100 de mașini fără șofer fabricate de Volvo Cars vor circula pe străzile din Goteborg în 2017

Publicat: 02 12. 2013, 22:00
Foto: wired.com

Aproximativ 100 de mașini fără șofer, fabricate de constructorul Volvo Cars, vor circula pe străzile din Goteborg în anul 2017, potrivit unui anunț al companiei care se află în proprietate chineză, relatează AFP.

„Nu suntem cea mai mare ţară din lume, nici cel mai mare producător auto, dar compensăm prin faptul că dovedim inteligenţă şi capacitate de colaborare”, a declarat directorul general al Volvo Cars, Haakan Samuelsson, într-o conferinţă de presă la Stockholm. El a făcut referire la tradiţia parteneriatelor public-private din Suedia.

Iniţiativa pilot, numită „Condu-mă”, este dotată cu un buget de 500 de milioane de coroane (circa 56 milioane de euro), și este rezultatul unui proiect comun al Volvo Cars cu mai multe instituţii publice, printre care Administraţia transporturilor şi primăria oraşului Goteborg.

Primele maşini fără şofer vor putea rula cu o viteză maximă de 70 de kilometri pe oră pe o reţea rutieră de circa 50 de kilometri selecţionată de promotori, care include şi trasee cu circulaţie intensă.

Proiectul va începe încă din 2014, prin prospectarea clienţilor şi dezvoltarea tehnologiei.

Pentru a intra în circulaţie, vehiculele fără şofer vor fi prevăzute cu sisteme de camere la 360 de grade, GPS-uri şi detectoare care le vor permite să ruleze în siguranţă deplină şi să evite coliziunile.