Șoferul unei mașini electrice a scăpat de amendă într-un mod inedit: „Springul ne face economii și la amenzi”

Șoferul unei mașini electrice a scăpat de amendă într-un mod inedit: „Springul ne face economii și la amenzi”
Dacia Spring / Foto: Auto Expert

Cele mai recente date publicate de APIA arată că, în primele 7 luni din 2022, unul din cinci clienți români a cumpărat o mașină electrificată.

Pe segmentul automobilelor cu emisii zero, Dacia Spring a fost din nou cel mai bine vândut model. Astfel, electricul românesc a fost comercializat în primele șapte luni din 2022 în 2.982 de exemplare, ceea ce reprezintă o creștere de 45 de ori comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit promotor.ro.

Cum a scăpat de amendă pentru viteză șoferul unei mașini electrice

Șoferii care au achiziționat modelul electric de la Dacia împărtășesc impresii pe grupurile dedicate. Se pare că părerile sunt împărțite, iar unii șoferi sunt mulțumiți de economiile pe care le fac, în timp ce alții descoperă tot felul de probleme.

Proprietarul unei mașini Dacia Spring a povestit într-o postare pe Facebook cum a reușit recordul de a fi prins de radar, în contextul în care autoturismul nu este asociat cu viteza la volan.

„Am realizat și marea performanță de a mă lua radarul cu Sprig-ul, 71km/h în localitate. Mi-au dat doar avertisment, că era primul Spring pe care l-au luat ei cu radarul”, a scris acesta pe pagina Dacia Spring România.

Mai mulți proprietari de Dacia Spring au comentat întâmplarea

„Propun ca primul posesor de Spring care ia amendă sau avertisment de radar pe autostradă să fie declarat Cel mai rapid Springăr.”

„Am vrut să comentez că ești probabil primul amendat cu DS, dar citind până la capăt mi s-a confirmat.”

„Uimitor, Springul ne face economii și la amenzi!”

„E bun, ție la 71 avertisment. Eu la 64 cu Smartul amendă, prima amendă în 14 ani.”

„Sigur le-ai spus că a bătut vântul din spate și că erai de fapt pe regenerare.”

„Ai prins 71 în oraș cu Spring? Felicitări că nu mergi pe eco mode la 30 cp!”

„I-ai dublat valoarea de vânzare cu dovada asta că o poate prinde radarul.”

„Eu merg cu electrice cu 30 km/h să fac economie la fiecare bănuț, fericit că nu dau bani petroliștilor. De ce ai merge cu 70 în oraș cu electrica? Electricele sunt pentru a merge încet, să-i ții pe ăia cu BMW în spatele tău la 30-40 km/h. 50 în cazuri excepționale, când te grăbești la spital cu soacra.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`