Situație bizară pe autostradă. Un șofer a fost jignit de polițiști și a pornit în urmărirea acestora. "Au ieşit repede de pe autostradă. Au fugit ca şobolanii” (VIDEO)
Un șofer a fost oprit de polițiști în timp ce se deplasa pe autostrada Margina-Timișoara. Aceștia l-au amendat fiindcă a circulat nejustificat pe banda a doua.
Tânărul de 32 de ani, din Timișoara, a intrat în conflict cu polițiștii în momentul în care le-a cerut să scrie în procesul verbal faptul că solicită probe video sau martori care să arate că circula nejustificat pe banda a doua.
„Aveam o viteză de aproximativ 120 – 130 km/h. La un moment dat, în faţa mea, la o distanţă de aproximativ 300 m, se afla o maşină a Poliţiei Române. Eu mă aflam pe banda a doua (de la mijloc), iar maşina Poliţiei se afla pe prima bandă (de la margine). După aproximativ 5 – 10 minute de mers maşina Poliţiei a intrat în faţa mea şi a încetinit brusc, am încetinit şi eu şi am mers aşa în spatele lor 5 – 10 minute. Pe urmă au pornit girofarul şi m-au tras într-o parcare. Unul dintre agenţii de Poliţie mi-a cerut documentele şi după ce le-am căutat am constatat că le-am uitat acasă. În continuare i-am furnizat agentului de Poliţie toate datele necesare din buletin, iar acesta m-a informat care este motivul pentru care m-a oprit: «conducerea nejustificată a autoturismului pe banda a doua de la mijloc»”, a povestit Daniel Ducă.
Incidentul a avut loc pe data de 13 mai. Tânărul a povestit că a refuzat să semneze procesul verbal și le-a spus polițiștilor să adauge acolo faptul că dorește să-i fie aduse probe video sau martori, însă aceștia nu au a respectat acest lucru.
„În acel moment agentul de Poliţie m-a întrebat dacă vreau să declar şi altceva şi i-am spus că „Nu”, iar acesta a plecat la maşina de Poliţie. Văzând că agentul de Poliţie nu a scris în declaraţie cele spuse de mine m-am dus la maşina acestuia (avea geamul deschis) şi l-am rugat să scrie în procesul verbal următoarele cuvinte: „Doresc să îmi fie aduse probe video sau martori care să dovedească că am circulat nejustificat pe banda a doua”. În acel moment agentul de Poliţie mi-a zis: „Hai, marş de aici. Marş de aici”. Pe urmă a închis geamul şi a vrut să plece, moment în care m-am pus în faţa maşinii şi i-am spus să scrie în procesul verbal cele spuse de mine, moment în care agentul de Poliţie mi-a arătat semne obsecene cu degetul mijlociu al mâinii”, a adăugat timișoreanul, potrivit Adevarul.
Mai mult, șoferul i-a cerut prietenului care era cu el să filmeze toată situația, însă mașina de poliție a plecat în acel moment, iar șoferul a plecat după ea.
„A mers cu spatele prin parcare (n.r. poliţistul) ca să nu fie filmat. Am încercat să îl opresc, să nu iasă din parcare să îl pot filma, dar în cele din urmă a reuşit să treacă pe lângă mine şi să iasă din parcare. Apoi am ieşit din parcare şi am încercat să ajung din urmă maşina Poliţiei. După un timp am reuşit să îi ajung din urmă, iar colegul ce se afla cu mine în maşină a reuşit să îi filmeze preţ de câteva secunde. La un moment dat, aceştia, ca să le pierd urma, au ieşit repede de pe autostradă. Au fugit ca şobolanii”, a adăugat șoferul.
Un șofer a fost jignit de polișiti și a pornit în urmărirea acestora
#DIRECT_ONE_7qrkhj#