Omul de afaceri de la cârma Renault, Carlos Ghosn, a declarat într-un interviu pentru RTL că fabricantul de automobile ar putea să dispară în cazul în care guvernul de la Paris nu va întreprinde nimic pentru ameliorarea climatului economic. Acesta a explicat că nu se referă la o dispariție totală a companiei, ci doar la a formei actuale a Renault, citează EFE.
„Nu știu să existe întreprindere care să o ducă bine, să prospere în absența competitivitățiii”, a spus patronul francez. Valabil și pentru Renault? „Bineințeles, pericolul este real. Nu mă refer la un pericol imediat, de ceva care s-ar putea produce în trei sau șase luni. Poziția pe care o ocup mă obligă să gândesc pe o perspectivă de trei, cinci și zece ani”, a subliniat omul de afaceri, arătând cu degetul la problemele legate de competitivitatea industriei franceze.
El a subliniat că ‘baza naturală’ a grupului Renault este Franţa, iar pe această piaţă societatea sa pierde din competitivitate şi un producător auto nu se poate dezvolta dacă pe piaţa sa de bază nu este competitiv. Carlos Ghosn a insistat că pericolul dispariţiei Renault este real şi s-ar putea produce într-un orizont de timp mediu, solicitând guvernului de la Paris să aprobe ‘un plan de acţiune’, care să aibă în vedere costurile cu forţa de muncă. Însuşi premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a recunoscut că aceste costuri sunt o problemă a industriei franceze.
Cu zi în urmă, Ghosn a condiţionat menţinerea numărului actual de angajaţi ai Renault de creşterea competitivităţii şi a confirmat că, în faţa perspectivelor negative ale pieţei europene, reducerea capacităţilor de producţie este ‘inevitabilă’.
Preşedintele Renault a mai precizat că această companie încă mai este rentabilă datorită gamei de autoturisme ieftine (Dacia n.red), alianţei cu Nissan şi internaţionalizării producţiei.