Schimbare totală la regulile pentru ITP: Ce riscă de acum toţi şoferii români! Nimeni nu e protejat…
O nouă schimbare la Inspecția Tehnică Periodică, prevăzutîntr-un proiect de lege care-şi aşteaptă votul la Camera Deputaţilor. Iată ce trebuie să facă șoferii în cazul în care legea va fi adoptată!
Noua schimbare propusă este ca șoferii să aibă 15 zile la dispoziție să facă inspecția tehnică periodică după ce au fost prinși cu ITP-ul expirat. La ITP schimbarea cea mai importantă esterenunțarea la sancțiunea care prevede ridicarea imediată a plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.
De asemenea, aceste noi reguli la ITP nu vor scăpa șoferii de amendă. Această modificare ce este în favoarea șoferilor le permite păstrarea talonului și le va permite acestora să îșideplaseze vehiculul pe roți până la o stație ITP în vederea efectuării unei noi inspecții.
Schimbările ce au fost făcute în legislație în data de 20 mai 2018 au implicatscoaterea plăcuțelor de înmatriculare de pe vehicul, suspendarea înmatriculării și ridicarea talonului. Fără acestea, șoferul nu avea voie să mai conducă vehiculul pe drumurile publice și nici să-l tracteze, ci doar să-l transporte pe platformă până la o stație ITP sau la domiciliu, după preferințe și nevoi, conform romaniatv.net.