Șapte răniți într-un grav accident la intrarea în Piteşti. Printre victime sunt și patru cetățeni turci

Șapte răniți într-un grav accident la intrarea în Piteşti. Printre victime sunt și patru cetățeni turci
Sursa Foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

Două mașini s-au ciocnit, duminică, pe DN 65B, la intrarea în municipiul Piteşti dinspre autostrada A1, una dintre ele răsturnându-se. Şapte persoane au fost rănite. Printre victime se numără și patru bărbaţi de naţionalitate turcă.

Accident cu victime la intrarea în Piteşti

„Un bărbat de 54 de ani, din comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 65B, din direcţia A1 către Piteşti, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, în momentul efectuării virajului la stânga, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de un bărbat de 36 de ani, din Piteşti. Ulterior, cel de-al doilea autoturism s-a răsturnat”, a transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, citat de Agerpres.

Au fost răniți ambii șoferi și alte cinci persoane, pasageri în cele două mașini. Aceștia au suferit contuzii şi traumatisme.

Cetățeni turci, printre victimele accidentului

Printre victime se numără şi patru bărbaţi de naţionalitate turcă, cu vârste cuprinse între 32 şi 46 de ani, cu toții pasageri într-una dintre mașini.

Victimele au ajuns la spital cu trei autospeciale SMURD şi o ambulanţă a SAJ.

Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)