Românii care conduc mașini înmatriculate în Bulgaria ar putea scoate sute de euro din buzunar pentru taxe: Ce pregătesc autoritățile de la Sofia
Românilor care au fentat legea din țară înmatriculându-și autoturismele în Bulgaria li se pregătește o surpriză neplăcută. Autoritățile de la Sofia au modificat legislația, iar cei care dețin mașini înscrise în țara vecină vor fi și ei afectați.
Astfel, taxele au crescut considerabil, iar ITP-ul nu mai poate fi efectuat fără dovada achitării impozitului. Valoarea asigurării RCA a crescut și ea, astfel că românii care conduc mașini înmatriculate în Bulgaria pe numele unor cetățeni bulgari care au și alte mașini sunt nevoiți să scoată din buzunare sute de euro în plus.
"RCA a crescut foarte mult pentru persoanele fizice care au mai mult de zece mașini înmatriculate pe numele lor și pentru firmele care au mai mult de 15 mașini. Un RCA cu motor de 1.6 litri poate ajunge pâna la 350 euro", a susținut un dealer auto, scrie reporterntv.ro.
Legislația din Bulgaria s-a modificat după ce cetățenii bulgari au înmatriculat sute sau chiar mii de mașini pe un singur nume.