România este pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea rutieră. Cinci români mor zilnic în accidente
România se află pe un loc dezastruos în UE în ceea ce privește accidentele rutiere. Mai exact România este pe primul loc la mortalitatea rutieră, în medie cinci români pierzându-și viața zilnicîn accidentele rutiere, scrie stirileprotv.ro.
Un accident din zece se produce din cauza trecerilor de pietoni nesemnalizate corespunzător.
Așa se ajunge cațara noastră să înregistreze anual peste 1.800 de morți și 8.000 de grav răniţi.
Vorbim practic de un deces la câteva ore, potrivit Asociaţiei „România fără Gropi”.
Asociația „România fără gropi” propune montarea semafoarelor cu acţionare manuală pe arterele principale.
„La sfarşitul anului, număram 1.700 de victime tocmai pentru că nu avem semaforizare pe acest tip de trecere pentru pietoni. Sunt cifre care dor”, a declarat Alex Vîlvoi pentru stirileprotv.
Potrivit Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie, ar mai putea fi folosite marcajele rezonatoare – transversal amplasate cu 50 de metri sau chiar 150 de metri înainte de zebră. Dar și indicatoarele de presemnalizare ale trecerii de pietoni, care ar trebui aşezate deasupra bulevardului, ca să poată fi văzute de toţi şoferii.
„Pentru autorităţi, problema siguranţei rutiere nu a reprezentat niciodată o prioritate. Atâta timp cât administratorul, nu va răspunde pentru problemele de semnalizare şi problemele ce ţin, în general, de fiabilitatea drumului, nu-şi va corecta aceste probleme”, spune Cătălin Codescu, Asociația Accidentelor Rutiere.