Român amendat de autoritățile din Germania pentru un gest banal în trafic

Român amendat de autoritățile din Germania pentru un gest banal în trafic

Mare atenție dacă mergeți în Germania și nu respectați regulile de circulație.

Autoritățile germane înregistrează absolut orice abatere se petrece în trafic și nimeni nu scapă fără amendă.

Așa i s-a întâmplat unui ieșean. Întors în țară, bărbatul a primit o amendă de o sută de euro din cauză că anul trecut a fost surprins pe un drum din Germania mergând prea apropiat de mașina din fața sa.

Autoritățile germane își vor banii, iar dacă bărbatul refuză riscă să fie executat silit.

“Asta-i legea în Germania, dar care se aplică în toate ţările europene. Nu mi se pare corect, dar ei spun că atunci când intri în ţara lor trebuie să respecţi legea respectivă. La ei se vede prin satelit ce greşeli se fac, totul se vede, indiferent, rovinieta, tot.”, a spus Valeriu Paraschiv.

Acesta nu este singurul caz, numai la instanțele din Iași, în ultimele luni au ajuns o sută de amenzi trimise de poliția germană.

Până acum, toți românii amendați și-au achitat amenda.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`