Locuitorii Parisului sunt supuşi unor noi reguli şi restricţii, începând din data de întâi iulie. Cu toate acestea, regulile pot părea extreme pentru unii dintre locuitori, potrivit rfi.ro.
Printre noile reguli se numără și cea potrivit căreia pungile din plastic de folosinţă unică de la magazine sunt complet interzise. Măsura priveşte nu doar supermarketurile ci şi comerţurile mai mici precum brutăriile, farmaciile, benzinăriile sau pieţele în aer liber.
Cu toate acestea, cea mai puțin apreciată măsură este cea privind interzicerea circulaţei automobilelor înmatriculate înainte de întâi ianuarie 1997 şi a motocicletelor fabricate înainte de iunie 1999.
În acest fel, dacă ai maşină de 20 de ani sau mai veche, nu mai poţi circula cu ea în Paris în timpul săptămânii, de luni până vineri, de la 8 dimineaţa la 8 seara.
Primăriţa Parisului, Anne Hidalgo, este iniţiatoarea acestei măsuri drastice și speră astfel să diminueze poluarea din Paris.
După ce Franţa a introdus încă de acum trei ani medicamentele contraceptive gratuite pentru fetele între 15 şi 18 ani, începând de azi, devine gratuit şi anonim întregul proces medical care duce la contracepţie.