Reuters, după lansarea noilor modele Dacia: Piața low-cost amenință producătorii de lux

Reuters, după lansarea noilor modele Dacia: Piața low-cost amenință producătorii de lux
Foto: zf.ro

Piața în creștere a autovehiculelor low-cost începe să amenințe mărcile din segmentul mijlociu de preţ, inclusiv brandurile-mamă. Astăzi, ”mașinile de criză” ajung din urmă brandurile considerate mainstream atât din punct de vedere estetic, cât și la capitolul consum.

Jurnaliștii Reuters fac o scurtă analiză a pieței low-cost cu ocazia lansării noului model Dacia Lodgy la Paris.(Detalii AICI)

Dacă despre primul Logan se spunea, în glumă, că vine cu oglinzi retrovizoare doar ca opţiune suplimentară, în 2005, acum, noua generaţie lansată la Paris la un preţ similar are finsaje cromate pe consola de bord, ecran tactil pe consola centrală, GPS şi senzori de parcare.

”Diferențele sunt acum multe mai subtile” a comentat purtătoarea de cuvânt a Renault, Chloe Gomez, la lansarea Dacia Lodgy de la Paris. ”Avem și clienți cu dare de mână. Poate că au avut un Scenic, dar acum caută ceva simplu, să economisească bani pentru altceva.”

Succesul Dacia confirmă rezultatele unui recent studiu din Marea  Britanie, potrivit căruia o mare parte din posesorii de mașini se pot lipsi de  echipări de lux precum scaune încălzite, ștergătoare cu senzori sau frâne acționate electric la parcare.

Tendinţa de întoarcere la origini lansată de Renault cu Dacia s-a transmis şi la ceilalţi mari producători de maşini din lume, dela Volkswagen cu Skoda, la General Motors cu Chevrolet sau la Hyundai cu Kia.

Skoda a lansat deja modelul Rapid, americanii de la Ford au anunţat că deşi nu vor lansa un model low-cost iau în calcul o versiune mai simplistă de Fiesta, iar Fiat şi PSA Peugeot Citroen iau de asemenea, în calcul adaptarea unor modele pentru a concura pe segmentul de preţ mai scăzut.

Renault cheltuie la uzinele Dacia 5 euro pe oră pentru fiecare muncitor din România, şi 3 euro pentru cei din Maroc, în timp ce în Franţa costul orar al forţei de muncă este de 30 de euro, mai arată sursa citată.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`