Renault și compania Intel se pregătesc pentru lansarea mașinii viitorului, un autoturism „autonom, electric şi conectat“.
Renault, producător auto francez, care are activități de producție și în România, a dat de veste că a semnat un acord de achiziționare a unei divizii de cercetare și dezvoltare din Franța a grupului american Intel.
„Acest proiect de achiziţie se înscrie complet în cadrul strategiei grupului Renault, care vizează furnizarea de noi servicii conectate şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor săi“, a precizat CEO-ul grupului, Carlos Ghosn, potrivit Mediafax.
Mai multe informații legate de termenii acordului nu au fost făcute cunoscute momentan. Activitățile Intel incluse în acord presupun implicarea a 400 de salariați din Toulouse și Sophia Antipolis.
Achiziția presupune cumpărarea de către Renault a unei noi societăți realizate de Intel în cadrul căreia vor fi transferate activitățile R&D.
„Este o competentă-cheie pentru viitorul industriei auto“, a declarat Alexandre Corjon, oficial Renault.