Range Rover 2013 este aproape de prezentarea oficială, noul crossover fiind deja surprins la teste în fotografii spion. Testele au loc în Anglia, chiar la sediul companiei Land Rover din Gaydon, Warwickshire. Pe măsură ce SUV-ul își mai pierde câte o haină din camuflaj, graficienii publicațiilor auto pot realiza reprezentări grafice cu aspectul final al mașinii. Una dintre acestea aparține celor de la PS-Garage, care au făcut o reușită randare grafică a noului Range Rover.
Crossover-ul are forma familiară deja tuturor iubitorilor mărcii, dar imaginea prezintă un design care a evoluat, cu o parte frontală inspirată de la Evoque, oglinzi restilizate și noi stopuri. Deși este doar o interpretare a graficianului care a realizat imaginea, este considerată exactă de presa de specialitate, având în vedere că cele mai multe detalii vizuale se pot observa deja din fotografiile spion. Prin urmare, versiunea de serie Range Rover 2013 va avea un aspect foarte apropiat de cel din reprezentarea grafică.
Despre Range Rover 2013 se zvonește că va utiliza o platformă din aluminiu, dezvoltată în colaborare cu Jaguar, potrivit Worldcarfans.com. Mulțumită ei, SUV-ul va fi mai ușor cu 400 de kilograme față de generația precedentă. La capitolul motorizări se așteaptă același V8 supraalimentat de 5.0 litri, cu o putere de 375 kW / 503 cai.