Aparent, în anul 2023 uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan au asamblat un număr record de vehicule, a transmis Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Datele ACAROM arată că în luna decembrie a anului 2023 au fost produse la noi în țară un număr de 34.965 vehicule. Dintre acestea 22.117 unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 12.848 unități au fost produse de uzina Ford Otosan din Craiova.
Potrivit statisticilor, numărul total de mașini produse în România în 2023 a crescut la 513.050 de unități, stabilind un nou record pentru industria auto autohtonă.
Din totalul mașinilor produse în România anul trecut, 322.086 au aparținut mărcii Dacia, iar restul de 190.964 mărcii Ford.
De asemenea, s-a mai precizat faptul că producția de anul trecut a fost cu 0,7% mai mare decât cea din 2022, cu nu mai puțin de 22% peste cea din 2021 și cu 17% peste cea din 2020.