Primele imagini cu noile Dacia Logan și Sandero apar pe internet înaintea lansării de la Paris (FOTO)

Foto: Automobile-magazine.fr

Acestea sunt primele imagini care prezintă noile Dacia Logan și Sandero, după ce până acum am avut parte doar de imagini spion. Ele au fost făcute publice de francezii de la Automobile-magazine.fr.

Logan își modernizează astfel aspectul după opt ani în care s-a vândut în peste 2.5 milioane de exemplare, indiferent de marca pe care a purtat-o pe capotă: Dacia, Renault, Nissan, Lada, Mahindra sau Tondar, scrie publicația franceză.

Din imagini se poate observa că noul Logan preia grila și liniile de design de la Duster și Lodgy, iar partea din spate arată acum mai bine, stopurile verticale fiind înlocuite de cele orizontale. Interiorul vine și el cu un design complet nou al bord bordului, după cum se poate observa din imagini. Noua Dacia Logan va fi oferită cu sistemul Media Nav cu display touchscreen (ecran tactil) întâlnit și la Lodgy.

Dar schimbările nu sunt operate doar la aceste capitole, și pe plan tehnologic sunt îmbunătățiri. Astfel, noul Logan va fi oferit cu un nou motor turbo cu sistem Sart&Stop, de 0,9 litri și trei cilindri, care dezvoltă 90 de cai putere și promite un consum foarte bun.

Tot luni au apărut și primele imagini care prezintă noua Dacia Sandero, din care se observă că este o versiune hatchback a Logan-ului, cele două modele fiind acum asemănătoare în privința design-ului, atât la exterior cât și la interior. Singura diferență va fi făcută de spațiul interior al lui Sandero, care va fi mai mic decât cel al Logan-ului având în vedere că este un hatchback. Pentru că a venit vorba despre interior, acesta este de asemenea preluat de la noul Logan.

Noua Dacia Sandero va fi oferită cu un propulsor pe benzină de 1,2 litri și o putere de 75 de cai. De asemenea, va fi disponibil și un propulsor diesel dCI de 1,5 litri și 75 sau 90 CP.

Noile Dacia Sandero și Sandero vor fi prezentate oficial la Salonul Auto Paris 2012, unde este posibil să apară și versiunea crossover – Sandero Stepway.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`