Prahova: Cinci persoane, rănite într-un accident rutier, pe DN 1

Publicat: 12 04. 2014, 18:19

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 1, la Posada, şi în care au fost implicate trei autoturisme, transmite Mediafax. Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul unuia dintre autoturismele implicate a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, unde a lovit o altă maşină, ricoşând ulterior într-un alt treilea autoturism.

În urma impactului, cinci persoane au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital.

Traficul în zona producerii accidentului este îngreunat.