Poliţia Locală poate să RIDICE maşinile parcate neregulamentar în Sectorul 4. Cât te COSTĂ recuperarea mașinii

Poliţia Locală poate să RIDICE maşinile parcate neregulamentar în Sectorul 4. Cât te COSTĂ recuperarea mașinii

Consiliul Local sector 4 a adoptat, luni, un proiect de hotărâre prin care Poliţia Locală e împuternicită să ridice, transporte, depoziteze şi elibereze vehiculele staţionate neregulamentar pe raza sectorului, anunță Gândul.

Operaţiunile privind ridicarea, transportul, depozitarea în spaţiul special amenajat şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar se efectuează de personalul specializat din cadrul Biroului Ridicări Auto al Direcţiei Generale de Poliţie Locală sector 4.

Potrivit proiectului adoptat, înainte de a se demara procedura efectivă de ridicare a maşinii staţionate neregulamentar, Direcţia Poliţie Locală sector 4, prin dispecerat, va contacta telefonic proprietarul/deţinătorul autovehiculului conform informaţiilor existente din baza de date, pentru a-i comunica obligaţia ca în maxim 30 de minute să se prezinte la autovehicul pentru a evita ridicarea şi transportul acestuia.

Dacă proprietarul/deţinătorul nu poate fi contactat (nu există număr de telefon în baza de date, nu există un răspuns ori telefonul e închis) sau refuză să se prezinte în termenul indicat procedura se consideră efectuată şi se va proceda la ridicarea şi transportul autovehiculului.

Sunt exceptate de la această procedura autovehiculele care blochează drumurile de acces către spitale, grădiniţe, instituţii publice şi circulaţia transportului în comun.

Plata tarifelor aferente operaţiunilor de ridicare, transport se va face la locul de depozitare a autovehiculelor din Şos. Berceni. Cuantumul maximal al tarifelor este de câte 75 de lei pentru ridicare, respectiv transportul vehiculului. Pentru depozitarea acestuia nu se percepe nicio taxă, cu excepţia situaţiei când durata de depozitare depăşeşte două luni.

În cazul maşinilor aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei şi altor instituţii, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni cu caracter de urgenţă, restituirea se va face cu titlu gratuit.

Perioada maximă de depozitare este de 1 an. În situaţiile în care proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului depozitat nu se prezintă în acest termen pentru ridicare, agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Locale, împuterniciţi de edilul sectorului 4, vor trece la aplicarea procedurilor din Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)