Posibilitatea plafonării prețului carburanților, analizată de Consiliul Concurenței

Publicat: 23 10. 2018, 18:12

Posibilitatea plafonării prețului carburanților este analizată de Consiliul Concurenţei analizează, împreună cu Ministerul Finanţelor, în contextul intenţiei Guvernului de a elimina supraacciza, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Este o idee recentă şi ne vom consulta cu Ministerul Finanţelor pe această temă. Mi se pare absolut legitimă intenţia Guvernului de a se asigura că reducerea de taxe se reflectă şi la pompă”, a precizat Chiriţoiu, pentru Agerpres.

Mai mult, Consiliul Concurenţei a analizat până acum mai multe situaţii în care taxele aplicate unor produse au scăzut sau au crescut, precum reducerea TVA la pâine, iar analizele au arătat că aceste scăderi sau creşteri se reflectă şi în preţurile finale.

„Vom analiza dacă de această dată este cazul să luăm măsura plafonării. Legislaţia naţională prevede situaţii în care preţurile pot fi plafonate sau îngheţate, iar o astfel de măsură este compatibilă cu legislaţia europeană”, a adăugat oficialul Concurenţei.

El a mai menționat că măsura plafonării preţurilor s-a mai aplicat de două ori până acum în România.