Peste 2.000 de șoferi, lăsați fără permis de conducere în 3 zile. Care a fost cea mai gravă abatere

Publicat: 21 09. 2021, 15:07
Actualizat: 21 09. 2021, 15:09
Foto simbol: Pixabay

Poliţiştii rutieri au continuat acţiunile, în ultimele trei zile, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere grave. Aceștia au reţinut 2.074 de permise.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20.307 sancţiuni contravenţionale, dintre care 7.625 pentru depăşirea limitei legale de viteză, 3.762 pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranţă omologate de către conducătorii auto, 116 pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranţă omologate de către pasageri, precum şi 51 de sancţiuni pentru neutilizarea centurii sau dispozitivelor de siguranţă omologate de către minorii sub 14 ani, potrivit Adevarul.

De asemenea, 2.074 de permise de conducere au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 1.105 pentru depăşirea limitei legale de viteză.

Poliţiştii au întocmit 303 dosare penale, 203 din acestea fiind întocmite pentru încălcări ale regimului circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, au fost retrase 544 de certificate de înmatriculare.