Suspendarea și retragerea permisului de conducere ar putea fi valabile în toată Uniunea Europeană. Astfel, dacă un șofer încalcă legislația rutieră într-o țară UE și rămâne fără carnet, el nu va mai putea conduce în niciuna dintre statele membre ale blocului comunitar.
Propunerea a fost prezentată de Comisia Europeană în martie 2023, iar acum a făcut primul pas către aprobarea finală. Parlamentul European a dat undă verde pentru promulgare, cu 372 de voturi pentru, 220 împotrivă și 43 de abțineri, informează ProMotor.
Suspendarea permisului de conducere se va aplica în toată Uniunea Europeană, nu doar în țara care a emis permisul. Schimbul de informații între state va fi declanșat și în această privință.
Măsura face parte dintr-un pachet mai larg de inițiative prin care UE vrea să-și atingă obiectivul „Vision Zero”, adică zero decese rezultate din accidente rutiere până în 2050.
„Sunt convins că această directivă nu numai că va contribui la reducerea numărului de accidente rutiere, dar va contribui, de asemenea, la o mai bună conștientizare a cetățenilor cu privire la conducerea mai responsabilă și la dorința de a respecta regulile și de a accepta consecințele încălcării acestora, indiferent unde se află în UE”, a declarat europarlamentarul Petar Vitanov.