ATENŢIE, ŞOFERI! Acestea sunt PERMISELE de conducere din România INTERZISE în Germania

ATENŢIE, ŞOFERI! Acestea sunt PERMISELE de conducere din România INTERZISE în Germania

Autoritățile din Germania nu recunosc permisele de conducere și certificatele de pregătire a șoferilor obținute în Republica Moldova și preschimbate apoi în România, informează publicația Auto Expert.

Partea germană consideră că astfel de permise de conducere nu sunt valabile din motiv că șoferul nu a obținut acest document românesc în baza unui examen recunoscut în UE.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) va solicita clarificări în acest sens Ministerului Afacerilor Interne din România și autorităților germane în baza legislației europene în domeniu, cu sprijinul ambasadei Germaniei la București.

Subiectul a stârnit un val de discuții pe rețelele de socializare, mulți dintre utilizatori exprimându-și solidaritatea cu șoferii moldoveni.

Anunțul UNTRR face referire la un șofer român, angajat al unei firme de transport din România, care a fost sancționat de autoritățile germane cu o amendă de 500 de euro pentru că avea permis de conducere obținut în Republica Moldova și preschimbat apoi în România.

Autoritățile din Germania au considerat că acest permis nu este valabil pe teritoriul german. Ba mai mult, vehiculul a fost pus sub sechestru până când patronul companiei de transport va trimite un șofer cu permis valabil din România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane