Pericol pentru șoferii care trec pe lângă șantierul autostrăzii Lugoj – Deva: Drumul este acoperit de nori de praf și bolovani se prăbușesc de pe versant (FOTO)

Pericol pentru șoferii care trec pe lângă șantierul autostrăzii Lugoj - Deva: Drumul este acoperit de nori de praf și bolovani se prăbușesc de pe versant (FOTO)
Foto: adevarul.ro

Probleme fără sfârșit pentru autostrada Lugoj – Deva. Șoferii care circulă pe Drumul Naţional 76 Deva – Oradea sunt în pericol pentru că în zona șantierului autostrăzii a fost decopertat un versant de pe care se prăbușesc bolovani care ajung până la marginea șoselei, informează Adevărul.

Peste 200 de metri din Drumul Naţional 76 Deva – Oradea, aflat la marginea satului Şoimuş, au fost acoperiți cu nori de praf luni după-amiază. Șoferii care au trecut prin zonă au putut vedea cum tone de bolovani și pietriș se prăbușesc de pe versant și ajung până la marginea drumului.

Asta pentru că în zona în care Lotul IV din viitoarea Autostradă Lugoj – Deva va traversa şoseaua au loc lucrări de decopertare a versantului.

„Am trecut de mai multe ori prin zonă în ultimele zile. E foarte riscantă această porţiune. Norii de praf reduc vizibilitatea şi ne temem ca pietrele care cad să nu ne lovească maşinile”, a relatat un şofer, potrivit sursei citate.

În apropierea locului unde se fac excavațiile au fost amplasate mai multe panoruri în care şoferii sunt avertizaţi să circule cu prudenţă, existând riscul unor accidente, iar din loc în loc au fost agăţate, pe versant, plase de protecţie împotriva căderilror de pietre.

Lotul IV al autostrăzii Lugoj – Deva are o lungime de 22 de kilometri. Cele mai optimiste planulri ale Companiei Naționale de Autostrăzi arată că lotul va fi gata până la sfârșitul acestui an.

Inițial, proiectul care a fost început în 2013 trebuia să fie gata în mai 2016.

Foto: adevarul.ro

Urmăriți B1TV.ro și pe
`