Pariul Poloniei pentru construirea propriului rival la Tesla: „Vor fi peste 1 milion de mașini electrice pe drumurile poloneze până în 2025”

Pariul Poloniei pentru construirea propriului rival la Tesla: „Vor fi peste 1 milion de mașini electrice pe drumurile poloneze până în 2025”
foto: Pixabay

ElectroMobility Poland, o întreprinderesprijinită de stat ce a lansat recent Izera, prima mașină electrică a Poloniei, mai are mult drum de parcurs până la a livra produsul către clienți, în ceea ce devine o cursă globală foarte competitivă – și foarte scumpă, relatează Politico. De partea cealaltă, Tesla, care a scris istorie în acest an și a devenit cea mai valoroasă companie auto din lume, este „foarte aproape” să perfecteze tehnologia de conducere autonomă.

Pariul Poloniei pentru construirea propriului rival la Tesla

Guvernul Poloniei, condus de partidul naționalist Lege și Justiție (PiS), a devenit cunoscut pentru planurile sale spectaculoase în materie de tehnologie sau infrastructură, cum ar fi, spre exemplu,deschiderea unuia dintre cele mai mari aeroporturi ale continentului în inima Poloniei.

Multe investiții majore au fost anunțate cu mare fast, dar au întâmpinat rapid probleme de ordin financiar, logistic sau de altă natură. Mașinile electrice au urmat același trend.

„Vor fi peste 1 milion de mașini electrice pe drumurile poloneze până în 2025”, anunța premierul Mateusz Morawiecki în 2016, cu precizarea că nu dorește ca aceste automobile să fie construite de companii străine. „Suntem în stare să ne înhămăm la acest al patrulea val al revoluției economice, pe care îl avem în fața noastră? Acesta este momentul nostru, este vremea noastră”, continua el.

Chiar și așa, Polonia are 1.194 de puncte de încărcare pentru mașinile electrice, în timp ce peste graniță, în Germania, numărul facilităților de acest gen a trecut de 27.000.

În orice caz, pentru a-și duce la bun sfârșit planul, guvernul Poloniei a creat ElectroMobility Poland, o entitate finanțată de companiile majore deținute de stat.

La aproape cinci ani distanță de la anunț, visurile lui Morawiecki sunt depate de a fi devenit realitate. Există 6.837 de mașini electrice în Polonia și în jur de 5.434 de vehicule hibrid. Alte automobile de tip electric sunt o raritate în țară – 606 camioane și dube, peste 7.300 de mopeduri și motociclete, respectiv aproape 300 de autobuze.

Guvernul Poloniei a prezentat Izera, prima mașină electrică a țării

Cu o săptămână în urmă, Mateusz Morawiecki a prezentat Izera, o versiune demonstrativă a proiectului originar de mașină electrică poloneză. Numele automobilului a fost inspirat de un râu de munte, care se află în apropiere de granița cu Cehia. ElectroMobility Poland vrea să lanseze producția în 2023, cu planuri de a vinde peste 60.000 de bucăți în primul an de producție, care este estimată să depășească 100.000 în anii următori.

Cu toate acestea, experții sunt de părere că este aproape imposibil ca un asemenea plan să se materializeze.

„Peste trei ani de acum, Izera va intra pe o piață mult mai competitivă, în care producătorii – toate companii cunoscute pentru producția de mașini – vor fi lansat câteva noi modele”, susține Jan Wisniewski, oficial de top din zona de marketing a Asociației poloneze pentru combustibil alternativ.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)