Ți-a expirat permisul de conducere? Din cauza unor abateri ți-a fost anulat sau suspendat acest document și trebuie să îl reînnoiești? Atunci ai nevoie de fișa medicală pentru preschimbare permis auto!
Permisul, un act nelipsit din portofelul oricarei persoane active, constituie instrumentul legal prin care este posibilă deplasarea la volanul unui autoturism. Ca orice act însă, și acesta are o perioadă de valabilitate, iar data expirării cere atenție din partea conducătorului auto. Dacă din anumite motive nu ai reușit să schimbi acest document la timp, înainte să expire, va trebui să pregătești dosarul cu actele solicitate prin lege pentru înlocuirea acestuia cu unul nou.
Conform normelor în vigoare, din acest dosar nu poate să lipsească fisa medicala preschimbare permis auto. Obținerea ei este esențială și reprezintă una dintre cele mai importante condiții pentru a avea din nou dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Expirarea permisului auto
Pe teritoriul României, valabilitatea permisului de conducere este stabilită pe categorii, după cum urmează:
În cazul expirării permisului aferent uneia dintre aceste categorii, va trebui să te programezi în cadrul unei clinici medicale autorizate pentru a parcurge etapele necesare examinărilor medicale obligatorii.
Odată programat, tot ce trebuie să faci pentru a obține fișa medicală preschimbare permis auto este să te prezinți la recepția clinicii, la data stabilită, respectând ora exactă a întâlnirii, pentru a nu decala agenda celorlalți solicitanți. Adu cu tine dosarul cu documentele necesare înregistrării, având grijă să nu-ți lipsească următoarele:
Odată cu validarea documentelor prezentate, vei fi condus spre cabinetele medicale unde va urma să fii consultat. Cele 6 specialități pe care le vei vizita sunt: oftalmologie, ORL, ortopedie, medicină internă, neurologie și psihiatrie. Pentru conducătorii din grupa a II-a, ai autovehiculelor din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E, se va solicita și un consult pneumologic.
Fișa medicală pentru preschimbare permis auto va atesta în continuare faptul că ești apt din punct de vedere al sănătății pentru a conduce autovehiculul din categoria solicitată. Documentul se poate elibera numai de clinicile autorizate, iar prețul pe care va trebui să îl plătești diferă în funcție de tarifele percepute de respectivul centru medical.
Permis anulat sau suspendat din cauza unor abateri
În cazul în care ai permisul anulat pentru diverse abateri, vei avea nevoie de fișa medicală însoțită de avizul psihologic. Așadar, dacă din cauza neatenției, a depășirii numărului de puncte sau a încălcării regulilor de circulație permisul a fost anulat, vei avea nevoie de o reevaluare medicală. Documentele și investigațiile necesare sunt întocmai ca cele prezentate mai sus.
Vestea excelentă în toate aceste cazuri este că timpul de așteptare pentru eliberarea acestui document medical este minim, iar investigațiile se fac în aceeași zi, în cadrul aceleiași clinici. În aproximativ 1 oră, vei finaliza toate controalele medicale și vei primi verdictul de apt sau inapt pentru a conduce pe drumurile publice. Fișa medicală pentru preschimbarea permisului auto este valabilă 1 an de zile de la data eliberării și poate fi utilizată pe întreg teritoriul României.