O mașină a luat foc în mers într-o intersecție din Capitală: Nu au fost înregistrate victime (VIDEO)

O mașină a luat foc în mers într-o intersecție din Capitală: Nu au fost înregistrate victime (VIDEO)
Foto: B1 TV

O mașină a luat foc vineri, în mers, în zona intersecției dinstre strada Doamna Ghica și șoseaua Colentina, informează B1 TV.

Mașina de lux a luat foc în jurul orei 17.20, șoferul fiind cel care a anunțat pompierii. Reprezentanții Brigăzii Rutiere au deviat traficul în zonă pentru a evita producerea altor incidente.

Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, Adrian Marin, purtător de cuvânt al ISU București Ilfov, a declarat că în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.

„A fost vorba de un incendiu produs la un autoturism în trafic, la intersecția dintre strada Doamna Ghica și Șoseaua Colentina. La fața locului s-au deplasat două echipaje de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 15 minute.

Nu au existat victime, persoanele din autoturism s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor. Sunt distrugeri majore, aproape în totalitate”, a declarat Adrian Marin.

O mașină a luat foc în mers într-o intersecție din Capitală: Nu au fost înregistrate victime

#DIRECT_ONE_mgpkhd#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`