O companie din China susține că produce mașinile electrice cu cea mai rapidă încărcare din lume. Vehiculele sunt încărcate în doar 10 minute
Un producător chinez susține că va lansa mașinile electrice cu cea mai rapidă încărcare a bateriei din întreaga lume, în aproape 10 minute. Mașina va fi lansată săptămâna viitoare.
Producătorul de mașini concurează cu Tesla
Compania de mașini electrice Zeekr promite că va produce baterii care se vor încărca mult mai repede decât toți rivalii săi de pe piață, inclusiv Tesla. Firma susține că bateriile pentru vehicule pot fi încărcate de la 10% la 80% din capacitate în 10 minute și jumătate folosind stațiile sale de încărcare ultra-rapide, potrivit BBC.
Liderul pe piață, Tesla, susține că o încărcare de 15 minute permite Modelului 3 să acopere 282 km, puțin sub jumătate din întreaga autonomie a mașinii, conform observatornews.ro.
Mașina electrică a companiei Zeekr va fi disponibilă începând de săptămâna viitoare
Autovehiculul Zeekr va fi disponibil începând de săptămâna viitoare, iar compania susține că bateria funcționează bine chiar și pe vreme rece, încărcându-se de la 10% la 80% în mai puțin de jumătate de oră la temperaturi de până la -10C.
Zeekr aparține gigantului chinez Geely, care deține și mărcile Lotus din Marea Britanie și Volvo din Suedia.