ACAROM a realizat un raport din care reiese faptul că numărul înmatriculărilor de autoturisme din primele patru luni ale anului 2023 a crescut cu 25%, până la 37.447 unități.
Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) susține într-un raport publicat joi, 4 mai, că în luna aprilie 2023 au fost puse în circulație 9.865 de autoturisme noi, cu 16,48% mai mult decât în aprilie 2022.
În perioada ianuarie – aprilie 2023, în România au fost înmatriculate 46.831 de mașini noi, număr în creștere cu 25% față de primele patru luni ale anului trecut.
Dacia a fost cea mai căutată marcă de pe piața autohtonă cu 16.472 de unități. Pe locul al doilea se clasează Renault, cu 3.865 de unități, iar pe locul al treilea se situează Hyundai, cu 3.201 exemplare vândute.
În top 10 s-au clasat, în ordine, Skoda, cu 3.013 de unități, Toyota, cu 2.837 de unități, Volkswagen cu 2.705 unității, Ford cu 2.246 unități. Mercedes-Benz – 1.705 exemplare, BMW – 1.563 unități și Suzuki – 1.249 unități, potrivit economica.net.
Numărul autoturismelor second-hand înmatriculate în luna aprilie a anului 2023 este în scădere cu 14,4%, cu 21.846 de unități, față de aprilie 2022.