Toți șoferii români trebuie să știe că modificările aduse Codului rutier vizează și metoda de calcul a punctului de amendă.
Așadar, miercuri, a fost depusă la Senat o prevedere legislativă pentru modificare OUG privind circulația pe drumurile publice care prevede modificarea articolului referitor la răspunderea contravențională a șoferilor.
Prin urmare, proiectul de act normativ cu numărul L659/2018 prevede modificarea articolului care face referire la metoda de calcul a punctului de amendă.
În prezent, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin Hotărâre a Guvernului, cuantumul fiind de 145 de lei la momentul actual.
Astfel, dacă va intra în vigoare prevederea, articolul metodei de calcul va include următoarea dispoziție: „Un punct de amendă reprezintă valoric 20% din indicele social de referință, stabilit prin Hotărâre a Guvernului”.
În anul 2018, indicele social de referință are o valoare de 500 de lei.
Totuși, pentru ca proiectul de lege să intre în vigoare, este necesar ca acesta să treacă de Parlament și să fie promulgat de șeful statului, pentru ca ulterior să fie publicată în Monitorul Oficial.