Noi reglementări legislative. Două noi categorii de şoferi care rămân fără permis vor mai putea conduce 15 zile
Printr-o modificare legislativă unii șoferi contravenienți care rămân fără permis, mai pot conduce autovehiculul încă 15 zile, perioadă în care pot contesta măsura luată de polițiștii rutieri.
Noi reglementări legislative
Se pare că este vorba de șoferii care produc un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale după ce „nu au respectat regulile privind prioritatea de trecere sau depășirea”, potrivit Adevarul.
De asemenea, modificarea legislativă mai face referire și la cei care circulă nejustificat cu mașina pe banda de urgență a autostrăzilor.
Astfel, șoferii aflați în aceste situații vor rămâne fără permis de conducere, dar vor putea circula 15 zile conform dovezii eliberate de polițistul care a constatat contravenția.
În acest interval, măsura aplicată poate fi contestată în instanță, iar în cazul în care justificările și eventualele probe sunt relevante, aceasta poate fi anulată.
Modificarea legislativă, făcută în grabă
Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, este de părere că până la adoptarea acestei modificări legislative, cel puțin în cazul șoferilor care au circulat nejustificat pe banda de urgență a autostrăzilor, situația era una lipsită de sens și pe alocuri putea ajunge chiar și periculoasă.
„Inițial, în legislația rutieră nu exista vreo contravenție pentru o astfel de faptă. Pur și simplu nu s-a gândit nimeni că vor exista șoferi care vor circula abuziv pe banda de urgență a unei autostrăzi.
Ulterior s-a constatat că aşa-zisa «șmecherie la volan» este prezentă la români și tot mai mulți șoferi au fost prinși «fentând» coloanele de mașini pe banda de urgență mai ales vara în traficul aglomerat spre sau dinspre litoral.
În final a fost luată decizia că acești șoferi trebuie să fie sancționați cu suspendarea dreptului de a conduce. Numai că modificarea legislativă nu s-a făcut cum trebuie, s-a realizat în grabă, probabil. Concret, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se elibera fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile”, a declarat acesta.
Pietonii nu au ce căuta pe o autostradă
Totodată, fostul şef al Poliţiei Rutiere a explicat în ce situație s-a ajuns după această modificare legislativă.
„Să ne închipuim un autoturism în care numai cel de la volan are permis de conducere. Șoferul o ia aiurea, de capul lui, pe banda de urgență, că nu-i place să stea în trafic, ci e «șmecher la volan» și este oprit de polițiști. Aceștia aplică legea, adică și suspendă șoferului dreptul de a conduce, îi ridică permisul și eliberează dovada, dar una fără drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.
Ce avea de făcut șoferul? Închide mașina pe banda de urgență și o ia la picior cu tot cu pasagerii care îl însoțesc. Situație periculoasă în două sensuri. În primul rând, pietonii nu au ce căuta pe o autostradă. Apoi, mașina oprită pe banda de urgență este ea în sine un pericol pentru cei aflați în trafic. Trebuie să sancționăm dur această «șmecherie la volan», dar nu punând în pericol siguranța rutieră, că mai rău facem”, a mai precizat Lucian Diniţă.