După Volkswagen, şi Nissan RECUNOAŞTE că a FALSIFICAT INTENŢIONAT testele de poluare. Ce trebuie să ştie TOŢI posesorii de maşini japoneze

Publicat: 09 07. 2018, 14:34

Scandalul Dieselgate se extinde.
După Volswagen, şi gigantul japonez Nissan a recunoscut oficial, luni, că la o mare parte dintre uzinele japoneze au fost folosite metode improprii de control și inspecție a emisiilor poluante.

Producătorul auto a precizat că rezultatele măsurătorilor privind emisiile de gaze de eşapament şi testele privind economiile de carburant au fost falsificate în mod deliberat şi s-au „abătut de la protocolul de testare prescris”, scrie Agerpres, citând AFP.
Nissan, partenerul grupului auto francez Renault, nu a menţionat numărul vehiculelor afectate şi nici perioada de timp, în luni sau ani, în care au fost folosite aceste metode ilegale.

Compania japoneză a subliniat că va lua măsuri pentru a evita reperarea acestor abateri în viitor, precizând că intenţionează să introducă un nou mecanism de testare.

Acțiunile Nissan au scăzut cu 4,5% când compania a anunțat că va da declarații despre emisii.

Grupul a admis în toamna anului trecut că vehiculele pe care le-a produs în ultimii trei ani în Japonia au fost certificate la ieșirea de pe liniile de asamblare de către oameni care nu erau calificați să acorde aceste ceritificări.