Mult temutele modificări ale Codului Rutier anticipate pentru începutul anului nu au intrat în viguare de la 1 ianuarie, a anunțat Cristian Ciocan, purtătorul de cuvânt la Poliției Române. Ciocan a explicat că propunerea ministerului de Interne de înăsprire a sancțiunilor pentru unele contravenții rutiere se află la Parlament, dar că nu există un orizot temporar clar în privința adoptării acestora de către legislativ.
Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române a înaintat propunerile către comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, Comisia Juridică și Comisia pentru Industrie și Servicii, dar discutarea acestor modificări în plenul Camerei Deputaților nu va avea loc mai devreme de 1 februarie, la reluarea ședințelor Parlamentului, aflat până atunci în vacanță.
„Absolut nimic nu se modifică de la 1 ianuarie în legislaţia rutieră. Discuţiile vor fi reluate după ce Parlamentul se întoarce din vacanţă (la 1 februarie – n.n.). Ele trebuie analizate, votate de plen, ceea ce necesită timp. Nu putem discuta de un orizont de intrare a lor în vigoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, citat de zf.ro.
Printre contravențiile pentru care noul proiect prevede sancțiuni mai aspre se numără comportamentul agresiv în trafic, violențele de limbaj la volan, șofatul în stare de ebrietate și viteza excesivă sau pentru folosirea telefonului mobil la volan..
Noile norme ar putea aduce mărirea perioadelor de susupendare a permisului pentru anumite catgorii de contravenții și folosirea probelor video înregistrate cu camere video, inclusiv cele ale televiziunilor pentru probarea și sancționare abaterilor.
Una dintre cele mai importante modificări vizate este scăderea nivelului de alcoolemie din sânge de la care conducerea sub influența alcoolului devine infracțiune. Dacă în Codul Rutier actual acest prag era de 0,8 grame/litru de sânge, în urma adoptării modificărilor acesta ar deveni 0,5 grame/litru.
Cele mai mari amenzi ar putea ajunge la 1.500 de lei și vor fi prevăzute pentru abaterile privind depășirea vitezei legale și pentru conducerea în stare de ebrietate.